Expresii uzuale folosite de adulți și traduse pentru copii

Etichetele fac parte din viața noastră, cu ele am crescut și așa am învățat să comunicăm. Dar de multe ori ma întreb ce mesaj ajunge la copil atunci când noi spunem lucruri mult prea generale sau prea abstracte pentru ei. Există oare o formulare mai adecvată? Am putea oare să vorbim mai pe limba copiilor, pentru ca ei să înțeleagă exact la ce ne referim? Dacă am putea să reformulăm câteva expresii, oare i-am ajuta pe copii să înțeleagă mai bine ce dorim?

Reformularea acestor mesaje uzuale poate aduce mai multă valoare în comunicarea cu copii.

  1. În loc de “Să fi cuminte!”, ai putea încerca “Mi-ar plăcea să vorbești mai încet/să folosești cuvinte/să mă ajuți” , etc. În felul aceasta, dacă descriem ce așteptări avem, copiii știu ce anume dorim de la ei.

  2. În loc de “Bravo”, încearcă “Îmi place: desenul tău/ că nu ai renunțat/ că l-ai ajutat pe fratele tău”. În felul acesta noi descriem comportamentul pentru care îi încurajăm.

  3. În loc de “Ești copil mare”, încearcă “Poți încerca să folosești cuvinte?” “Mi-ar plăcea să îmi spui ce te deranjează”. Uneori avem așteptări foarte mari de la copilași doar pentru că au o anumită vârstă, însă ei au nevoie de un mic ghidaj în gestionarea emoțiilor.

  4. În loc de “Ești obraznic”, încearcă “Ma deranjează când… / Este jignitor să spui asta!”. Este important să le explicăm ce anume ne deranjează și de ce.

  5. În loc de “Ești prea mic” , încearcă “Dacă dorești să încerci, sunt lângă tine!“ “Hai să încercam împreună”. Uneori, fricile noastre îi împiedică să încerce lucruri noi.

  6. În loc de “Ești asa de neascultător”, încearcă “Comportamentul ăsta mă deranjează foarte tare!”. În felul acesta, copilul știe ca doar comportamentul lui ne deranjează. Orice emoție este acceptată, dar nu orice comportament.

  7. În loc de “Ești foarte deștept!”, încearcă “Îmi place ce ai realizat!” “Sunt foarte mandră de ceea ce ai făcut! Felicitări!”.

  8. Evită “Mereu/Niciodată”: În loc de “Niciodată nu strângi jucăriile” sau “Niciodată nu mă asculți”, încearcă “Te rog să ma ajuți / să te uiți în ochii mei pentru a fi sigură că mă auzi”.

ana@octofun.ro
www.octofun.ro
https://www.facebook.com/octofun.ro/

Dă mai departe