Educație

Creator de educație

Visăm la o lume în care fiecare individ poate funcționa autonom și rațional în baza unui sistem intern de valori și principii, alegând în mod conștient să contribuie atât la evoluția, bunăstarea și împlinirea personală, cât și a celorlalți.

Credem cu tărie că fiecare copil are, chiar din prima zi de viață, aceleași drepturi  ca și un adult. Avem convingerea că este obligația noastră să le acordăm atenția plină de respect de care au nevoie caracterele lor în plină dezvoltare.

Misiunea noastră este de a contribui la evoluția educației formale și paraformale, în primul rând în România. Octofun dezvoltă programe educaționale cuprinzătoare, compatibile cu cerințele naționale și internaționale.

Filozofia noastră

Noi credem că fiecare copil are același drept de a deveni cea mai bună versiune a sa. Adresăm nevoile de dezvoltare ale fiecăruia, atât în grup, cât și individualizat, fiind mereu atenți la evoluție și alegând uneltele potrivite la momentul potrivit.

Suntem astfel deschiși și ghidați de strategie și obiective, nu suntem limitați la o metodologie existentă anume. Elemente din diverse programe consacrate se regăsesc de asemenea în programul nostru, pentru că teoriile promovate au susținere științifică. Noi ne-am asumat responsabilitatea să facem alegerile potrivite în funcție de cultura, mediul, colectivul și indivizii pentru care se implementează programul.

Valorile noastre

Flexibilitatea

Ne adaptăm pe măsură ce universul nostru se schimbă, rămânem mereu deschiși și curioși, ne evoluăm percepțiile și credințele și suntem la fel de încrezători și atunci când ne răzgândim.

Asumarea

Fiecare dintre noi este responsabil pentru propriile acțiuni. Ne asumăm responsabilitatea și facem alegeri fiind conștienți de consecințe.

Toleranța

Cu toții suntem diferiți și avem un trecut, caracteristici și credințe diferite. Și atunci când nu suntem de acord, respectăm pe ceilalți și universul lor așa cum este, fără să îi judecăm.

Colaborarea

Suntem ființe sociale și înțelegem că prin munca în echipă putem atinge obiective dincolo de capacitatea individuală. Cooperăm fără să uităm că nevoile tuturor contează.

Contribuția

Pentru fiecare acțiune facem o alegere. Noi alegem să folosim fiecare astfel de ocazie pentru a ne întreba cum am putea să ne aducem aportul și bunăstării celorlalți. Alegem să ajutăm cu bunătate atunci când avem posibilitatea. Suntem generoși și oferim fără să ne așteptăm la ceva în schimb atunci când avem ocazia.

Curajul

Curajul nu vorbește despre absența fricii sau a disconfortului. Curajul ne vorbește despre toleranță, rezistență și perseverență în urmărirea obiectivelor, în ciuda disconfortului.

Echilibrul

Experiențele, trăirile și relațiile noastre sunt unice și prețioase. Ne acceptăm orice sentiment și rămânem mereu conștienți că putem regăsi împlinire și bucurie în orice moment al vieții.

Onestitatea

Suntem sinceri față de ceilalți, dar în primul rând față de noi înșine. În acest fel ne putem accepta pe deplin, spori stima de sine și adresa eficient dezvoltarea proprie.

Principiile noastre

Educație bazată pe valori

Valorile ne sunt prioritare în fiecare aspect al muncii noastre, de la compunerea și desfășurarea activităților la definirea proceselor și regulamentelor interne. Întregul proces educațional face referire la ele, iar fiecare oportunitate de învățare are datoria să le identifice. Credem în libertatea fiecăruia de a-și construi propriul sistem de valori și de a și-l urma conștient.

Puterea exemplului

Spunem cum facem și ne dorim să facem cum spunem. Atributele și atitudinile pe care ne dorim să le vedem în copiii noștri sunt cele care le evidențiem și le exemplificăm. Prima unealtă de învățare pe care o dobândim este capacitatea de a supra-imita comportamentele celorlalți.

Dezvoltarea emoțională

Orice emoție este acceptabilă, dar nu și orice comportament. Cu toții avem emoții care ne elevează sau care ne dărâmă. Psihologii implicați în proiectele noastre ghidează identificarea, verbalizarea, acceptarea și gestionarea emoțiilor prin tehnici validate științific.

Curricula adaptivă

Programele noastre educaționale păstrează compatibilitate cu tematicile și obiectivele de învățare din programele naționale de educație, dar extind și detaliază mult ariile de dezvoltare pe care le urmărim, pentru o educație cuprinzătoare. Adresăm nevoile de dezvoltare ale fiecăruia, atât în context de grup, cât și individualizat, fiind mereu atenți la evoluție și alegând uneltele potrivite la momentul potrivit. Mai multe mai jos…

Predictibilitatea mediului

Acordăm atenție sporită relației de siguranță între copii și educatori, facem diferența între sentiment și comportament, comunicăm non-violent, stabilim și explicăm limite clare, discutăm despre relația acțiune-consecință, gestionăm situațiile conflictuale și folosim lauda descriptivă. Iar înainte de toate, suntem consecvenți.

Nutriția adecvată vârstei

Educația nutrițională este un aspect mai puțin adresat de educația formală. Le explicăm copiilor cum funcționează corpurile noastre, de ce au nevoie și de unde pot obține. În programele noastre care dispun de servicii catering, suntem exigenți în alegerea ingredientelor și prospețimea alimentelor, iar întregul meniu este supravegheat de specialiști în nutriție-dietetică, pentru a fi adaptat vârstei și pentru a aduce aportul nutrițional corespunzător, echilibrat, atât din punct de vedere al cantității, cât și al varietății.

Dezvoltare prin mișcare

Se observă corelații între ritmul dezvoltării motricității grosiere și cognitive și între mișcarea susținută în fiecare zi și creșterea stimei de sine și a independenței. Căutăm să îi împrietenim zilnic pe copii cu aerul curat, cu lumina soarelui și cu traseele și locurile de joacă special amenajate.

Apropierea de natură

Învățăm să protejăm natura și cum să interacționăm cu animalele. Includem în programele noastre cât mai multe oportunități de interacțiune cu mediul, prin excursii și interacțiuni cu o mare varietate de animale vii.

Strategia programelor educaționale

Suntem de părere că, în abordarea oricărei provocări, uneltele și metodele sunt alese în funcție de eficacitatea lor în atingerea obiectivelor, în context localizat. Credem că o abordare strategică, informată și flexibilă este mai eficientă decât folosirea unei singure metodologii pentru a adresa orice situație.

Suntem ghidați de obiective, deschiși către cunoaștere și agili în adaptare. Prin urmare, educația promovată de Octofun nu urmează o metodologie anume. Elemente din programe, sisteme și metodologii educaționale consacrate se regăsesc în programele noastre, pentru că teoriile pe care le promovează au susținere științifică. Noi ne asumăm responsabilitatea să ne continuăm diversificarea cunoștințelor și să facem alegerile potrivite în funcție de cultura, mediul, colectivul și indivizii pentru care se implementează un program educațional.

Succesul

În contextul urmăririi obiectivelor, primul pas este definirea succesului. Altfel spus, cum se prezintă tânărul adult la absolvirea educației formale?

Are capacitatea de a se auto-gestiona, de a își defini și urma propriul drum, de a depăși orice provocare, atât individual, cât și parte din colectiv.

Astfel, susținem totodată Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Cităm din Art. 4:

a) împlinirea și dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viață, conform intereselor și aspirațiilor fiecăruia și dorinței de a învăța pe tot parcursul vieții;

b) integrarea socială și participarea cetățenească activă în societate;

c) ocuparea unui loc de muncă și participarea la funcționarea și dezvoltarea unei economii durabile;

d) formarea unei concepții de viață, bazate pe valorile umaniste și științifice, pe cultura națională și universală și pe stimularea dialogului intercultural;

e) educarea în spiritul demnității, toleranței și respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

f) cultivarea sensibilității față de problematica umană, față de valorile moral-civice și a respectului pentru natură și mediul înconjurător natural, social și cultural.

Ingineria educației

Educația promovată de Octofun este rezultatul unui continuu exercițiu de inginerie, în sensul în care suntem adepți ai metodei științifice, avizi de cunoaștere, mereu în dezvoltare, și ne folosim cunoștințele și experiența practică pentru a crea implementări de programe educaționale eficace și eficiente.

Pentru a adresa educația, fie ea a unui individ sau a unei populații, este nevoie să înțelegem în primul rând contextul. Pentru a aplica un sistem educațional este nevoie să-i înțelegem în primul rând obiectivele, principiile și metodele. Apoi, putem discerne ce elemente se potrivesc propriului context și propriilor obiective.

Un element esențial pentru adaptarea programei la grup și mai apoi la individ este feedbackul continuu. Am dezvoltat și evoluăm propriile instrumente de evaluare ce încorporează obiective a multiple instrumente de evaluare standardizate. Interesul nostru pricipal este o imagine clară asupra dezvoltării în timp, care să ne poată totodată valida inițiativele, cât și informa următorii pași.

Parteneriat cu familia

Indiferent cât de mult extindem rolul educației formale, ea nu poate prelua rolul educației informale primite în cadrul familiei. Ele vin să se completeze una pe cealaltă și amândouă contribuie la dezvoltarea individului.

Atunci când obiectivele și valorile sunt compatibile și există consecvență în comunicarea lor în ambele contexte, dezvoltarea individului este neîngrădită. Programele noastre educaționale includ și susținere pentru întreaga familie. Prin specialiștii noștri oferim servicii de consultanță și consiliere atât pentru grupul familial, cât și pentru oricare membru al familiei individual

Diferențiat, personalizat sau individualizat?

Da! Toate trei.

Diferențiat, pentru că orice activitate pusă în practică în programele noastre include resurse pedagogice ce adresează mai multe niveluri de dezvoltare.

Personalizat, pentru că planurile de activități adresează nevoile grupului în fiecare moment. Ritmul și metoda de livrare a cunoștințelor sau de îmbunătățire a capacităților sunt dictate de nivelul de dezvoltare, nu de calendar.

Individualizat, pentru că nevoile fiecărui individ sunt adresate, în toate ariile de dezvoltare. Iar atunci când situația o cere, susținem și lucrul individual sau 1 la 1, fără a priva restul grupului de atenția cuvenită, folosind personal și timp dedicat.

Rolul tehnologiei

Ritmul dezvoltării tehnologiei și a găsirii de noi întrebuințări accelerează. Tehnologia este la urma urmei un set de unelte. Și la fel ca orice unealtă, o putem utiliza într-un mod constructiv sau nu. Suntem deschiși către încadrarea celor mai noi tehnologii în procesul educațional, de la educație online la sisteme interactive și realitate virtuală.

Lumea de mâine va include cu siguranță tehnologii la care nici nu visăm în acest moment. În paralel cu a eficientiza procesul de învățare acum, căutăm să-i familiarizăm pe cei mici cu tehnologii atuale și să-i ghidăm înspre a folosi orice nouă tehnologie cu discernământ.